Ion Crăciunescu a fost cooptat în nou-înființatul corp al supervizorilor din Liga I, aprobat ieri de Adunarea Generală a LPF.
Supervizorii vor fi, conform atribuțiilor primite, niște mici dictatori la meciurile pe care le vor monitoriza. "L-am anunțat pe domnul Crăciunescu de faptul că este în corpul supervizorilor. Dacă vrea, bine. Dacă nu, nu. Supervizorii vor avea puteri depline asupra întregului mecanism de desfășurare a unei partide, inclusiv asupra observatorilor și a arbitrilor", a comunicat ieri Dumitru Dragomir. “Nu mă deranjează asocierea cu Mircea Sandu!”
“S-a revenit la normalitate. Noroc cu Mitică Dragomir, că mai gândește cineva corect în fotbalul nostru! Voi accepta. Nu mă deranjează această asociere cu Mircea Sandu sau Lupescu”, a declarat ieri, pentru ProSport, Ion Crăciunescu.
După violentul conflict avut acum câțiva ani cu Mircea Sandu, Crăciunescu revine astfel în barca actualei conduceri a fotbalului românesc, pe care a criticat-o vehement. Cei 12 supervizori sunt Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Adalbert Kassai, Valentin Alexandru, Dumitru Mihalache, Ioan Angelo Lupescu, Nicolae Pantea, Aron Huzu, Ion Crăciunescu, Patrițiu Abrudan, Vasile Avram și Constantin Gheorghe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER